INVITAȚIE LA HRAM | MĂNĂSTIREA PALTIN

Mănăstirea Paltin Petru-Vodă își serbează joi, 15 August, hramul principal al mănăstirii, Adormirea Maicii Domnului.

Părintele Justin Pârvu, ctitorul acestei sfinte mănăstiri, din marea sa dragoste față de Maica Domnului, a încredințat mănăstirea de maici Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Părintele Justin, care a petrecut ultimii ani din viață în mănăstirea Paltin, o numea pe Maica Domnului avocata preaaleasă a mântuirii noastre, dar și povățuitoare a monahilor, ce își afierosesc viața Preaiubitului ei Fiu.

Vă așteptăm să o cinstim împreună pe Maica Vieții care se mută la Viața cea veșnică, în psalmi și în cântări duhovnicești, priveghind alături de sfinții Îngeri și sfinții Apostoli pe Împărăteasa și Stăpâna tuturor celor văzute și nevăzute.

Slujba Privegherii, unită cu Prohodul Maicii Domnului, va începe miercuri, ora 18.00. De asemenea Sfânta Liturghie se va săvârși joi, 15 August, la ora 9.00 dimineața, de către un sobor de preoți și diaconi.

Pelerinii se pot închina Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului Axionița, pictată după originalul grecesc de către Părinții din Sfântul Munte Athos și dăruită sfintei noastre mănăstiri. Reamintim faptul că icoana Maicii Domnului Axionița a izvorât mir cu bună mireasmă la scurt timp după aducerea ei în mănăstirea Paltin.

Totodată pelerinii se pot închina osemintelor Sfinților Martiri din închisorile comuniste, descoperiți în gropile comune de la Aiud și Târgu Ocna, dar și osemintelor mărturisitorului Ioan Ianolide, scriitorul și profetul temnițelor comuniste. Mănăstirea Paltin adăpostește un azil pentru bătrâne, un muzeu dedicat Martirilor din închisorile comuniste, precum și chilia memorială a Părintelui Justin Pârvu, deschise spre vizitare.

Să avem rugăciunile și mijlocirile Preasfintei Stăpânei nostre de Dumnezeu Născătoare și pururea Fecioară Maria!

 

 

Articole &Știri

Comments are closed.

Înapoi