HRAMUL SF. PANTELIMON LA MĂNĂSTIREA PALTIN | INVITAȚIE

Mănăstirea Paltin Petru-Vodă, ctitoria de maici a Părintelui Arhim. Justin Pârvu, vă invită luni, 27 iulie, să participați la prăznuirea Sf. Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, unul dintre hramurile principale ale acestei obști monahale. HRAMUL SF. PANTELIMON LA MĂNĂSTIREA PALTIN | INVITAȚIE
Hram la Mănăstirea Paltin
Mănăstirea Paltin Petru-Vodă, ctitoria de maici a Părintelui Arhim. Justin Pârvu, vă invită luni, 27 iulie, să participați la prăznuirea Sf. Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, unul dintre hramurile principale ale acestei numeroase obști monahale.
Slujba Sf. Liturghii va începe la ora 9.00 dimineața și va fi oficiată de către Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, prieteni ai mănăstirii și bine cinstitori ai lucrării duhovnicești a vrednicului de pomenire Părinte Justin Pârvu.
Pelerinii prezenți se vor putea închina unui fragment din moaștele Sfântului Pantelimon, doctorul cel făcător de minuni și ocrotitorul așezământului filantropic deservit de către maicile din obștea Mănăstirii Paltin. De asemenea închinătorii vor putea vizita chilia în care Pr. Justin a viețuit ultimii 3 ani din viață, de unde împărțea binecuvântări, cu timp și fără timp, pelerinilor de pretutindeni care alergau la rugăciunile și ajutorul său.
Să avem parte de rugăciunile și binecuvântarea tămăduitoare a marelui mucenic și tămăduitor, doctor fără de arginți, Sf. Pantelimon!
Vă așteptăm cu bucurie duhovnicească!








