Cuvânt mângâietor al Mitropolitului Teofan către maicile de la mănăstirea Paltin
Anul acesta, de ziua Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și a tuturor puterilor cerești, hramul mănăstirii Petru-Vodă, ctitoria de suflet a părintelui arhimandrit Justin Pârvu, slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de un sobor de preoți, avându-l în frunte pe Î.P.S. Teofan, mitropolitul Moldovei și al Bucovinei. După agapa frățească de la mănăstirea Petru-Vodă, Î.P.S. Teofan a poposit și la mănăstirea de maici, Paltin, unde a citit rugăciunea de dezlegare arhierească și a adresat obștii un cuvânt de folos duhovnicesc.
„Ne bucurăm astăzi de marea mângâiere pe care Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie o revarsă asupra lumii. Dintotdeauna, precum și astăzi, vremurile nu au fost și nu sunt ușoare și, ca omul să poată călători pe marea vieții, are nevoie de hrana care să-l susțină pentru a merge înainte, la destinație. O formă de hrană, de fapt, hrana prin excelență în viața noastră este mângâierea duhovnicească. Mirenii adevărați și cuminți au mângâierile lor: soția, bărbatul, copiii, cele care sunt legate în mod special de familie. Acolo, în viața de lume, în familie, mângâierea vine din interiorul unei vieți curate, acolo unde ea este curată. Cel mai mare sprijin pentru cei din lume sunt membrii familiei lor. Și pentru noi, cei din mănăstire este necesară mângâierea duhovnicească. Dacă nu o ai, inima ți se usucă, mintea devine searbădă, apar neliniști, apar tristeți, apar mâhniri chiar dacă suntem în viața noastră călugărească, zisă viață a îngerilor.
Și de unde luăm noi această mângâiere? Sunt mai multe izvoare: în primul rând, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Bineînțeles, în mod special atunci când ne împărtășim cu Sfintele Taine. La sfârșitul rugăciunilor de pregătire pentru Sf. Împărtășanie, zicem: „Învrednicește-mă, Doamne, a mă sătura de desfătarea cea dintru Tine”. Ce dorește să spună această rugăciune? Că Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie și în mod special împărtășirea cu Sf. Taine este ca un izvor de mângâiere care pătrunde în măduva ființei tale și te ajută să mergi mai departe. Dacă ești în pustie și nu ai apă, gândește-te cât de greu îți este! Dumnezeu ne-a dăruit această apă, de fapt, Sângele și Trupul Său, Dumnezeiasca Euharistie, care să mângâie sufletul omului și sunt atâtea chipuri de călugări, călugărițe și de mireni care, apropiindu-se de Sf. Împărtășanie, vezi așa o bucurie pe chipul lor! Adică, mângâierea cea duhovnicească este simțită ca atare când îți vine să strigi și să ridici mâinile: „Cât de bun, cât de milostiv și de dulce este Domnul!”.
Apoi, avem mângâierea care vine din Scripturi. Spune Sf. Pavel: „Să aveți parte de răbdarea și mângâierea care vin din Scripturi”, adică să găsești răgaz să citești Sf. Scriptură, dar și scrierile Sfinților Părinți, să le simți că toate au fost scrise pentru tine, căci Noul Testament acesta este: scrisoarea pe care Dumnezeu o trimite fiecărui om. Și dacă simți că Noul Testament este scrisoarea pe care ți-a trimis-o ție, Dumnezeu, cum să nu o citești? Cum să nu te bucuri când știi că Dumnezeu ți-a trimis ție, scrisoare? Și ca atunci când primești o scrisoare de la cineva drag și-ți spune lucruri frumoase, simți așa că ai vrea să pui acea scrisoare la inimă, să o săruți pentru că știi de la cine ai primit-o, și se mângâie sufletul tău pentru că ai primit ceva frumos, chiar dacă e mustrător, dar știi că cel care te mustră te iubește, îți dorește binele. Așadar, al doilea izvor de mângâiere și pentru creștinii din lume și pentru monahi, că nu suntem cu mult diferiți: poate, o anumită intensitate, un anumit loc, o anumită perspectivă, dar mângâierea este aceeași: mângâierea care vine din Scripturi.
Și apoi, în mod special pentru călugări, mângâierea care vine de la chilie, cu rugăciunea lui Iisus. Suntem ocupați cu multe rucodelii, cu slujbele și așa se cuvine să fie. Dar din când în când, mai avem și un timp la chilie. Uneori îl căutăm, îl găsim – cinci minute, un sfert de oră, poate într-o zi de sărbătoare ceva mai mult când rucodelia este mai mică și atunci, călugărul este chemat să zică precum prorocul David: „Precum cerbul dorește izvoarele apelor”, așa dorește sufletul meu chilia în care să fii tu, cel singur, că ești monah, adică singur cu Cel Singur, cu Dumnezeu. Ești cu Dumnezeu la biserică, ești cu Dumnezeu și la ascultare, oriunde ești cu Dumnezeu, dar faptul că acolo te-ai așezat în chilioara ta și de odihnă, și de rugăciune, și de bucurie, și de întristare – că vin și acestea, îți dă Dumnezeu inimă sensibilă și tu trebuie să o cauți, ca dulceața chiliei să pătrundă precum cuvântul lui Dumnezeu „ca o sabie cu două tăișuri care pătrunde în despărțitura dintre suflet și duh, între încheieturi și măduvă”, cum spune Sf. Ap. Pavel.
Așadar, Îl rog pe Dumnezeu, cuvioaselor maici, să vă dăruiască izvor nesecat de bucurie din Sf. Liturghie, din Sf. Scriptură și din sfânta chilie cu rugăciunea lui Iisus, căci dacă rămânem fără aer două, trei minute, ne sufocăm. Dacă rămânem fără mângâiere în viața monahală ne atrofiem, ne uscăm și simțim că ceva se întâmplă. Dar, cum spunea cineva: cât de lipsit de cumințenie să fii, să ai apă rece lângă tine, să-ți fie sete și să nu bei? Ce anacronism, ce contradicție mai mare: să ai Liturghie, Sfânta Împărtășanie, să ai Scriptura, să ai rugăciunea lui Iisus de la chilie și din timpul zilei și să nu bei din aceste ape!
Să vă dăruiască Dumnezeu setea cea duhovnicească, să alergați precum cerbul la izvoarele apelor și Dumnezeu vă va da mângâiere pentru că fără ea, nu rezistăm. Sunt prea mari greutățile, prea multe ispitele, prea mari slăbiciunile noastre, nu ale altora, ca să putem rezista fără acest izvor de mângâiere și de putere. Părintele Dumitru Stăniloae spunea: „În vremuri bune să pui merindă în traistă ca să ai în zile de cumpănă”. Când ai Liturghie, ai Scriptură, ai chilie, strânge, strânge tot felul de merinde ca să le ai și în vremuri de tulburare, de ispită și de întristare.
Să ne ajute Dumnezeu cu al Său har și a Sa iubire de oameni! Amin”.
