SF. IUSTIN SĂRBĂTORIT LA MĂNĂSTIREA PALTIN

Mănăstirea Paltin Petru-Vodă vă invită duminică, 1 iunie, să participați la prăznuirea Sf. Iustin Martirul și Filosoful, unul dintre ocrotitorii mănăstirii. Piatra de temelie a paraclisului cu hramul Sfinților Mucenici Pantelimon și Iustin a fost pusă de vrednicul de pomenire Părinte Arhim. Justin Pârvu, ctitor și povățuitor duhovnicesc al mănăstirii Paltin, care adăpostește peste 130 de maici și un cămin pentru bătrâne. SF. IUSTIN SĂRBĂTORIT LA MĂNĂSTIREA PALTIN

Slujba Sfintei Liturghii va începe la ora 9.00 dimineața și va fi oficiată de un sobor de preoți și diaconi, ucenici ai Părintelui Justin și cinstitori ai memoriei sale.

Pelerinii se pot închina atât unui fragment din moaștele Sf. Iustin Martirul și Filosoful, cât și altor sfinți tămăduitori, precum: Sf. Pantelimon, Nichifor cel Lepros, Gavriil Georgianul și alții. Totodată, aceștia mai pot vizita și muzeul dedicat memoriei martirilor și mărturisitorilor din temnițele comuniste, chilia unde Pr. Justin a petrecut ultimii ani din viață și camera memorială „Ioan Ianolide”, mărturisitorul și memorialistul ale cărui oseminte au fost strămutate la mănăstirea Paltin în data de 25 mai 2024.

Să avem bucuria credinței Sf. Mucenic Iustin și a tuturor sfinților mărturisitori ai Luminii și Iubirii lui Hristos!

Articole &evenimente &Știri

Comments are closed.

Înapoi