Sf. Grigorie Teologul: Cuvânt la Cincizecime. Pogorârea Sf. Duh

Prăznuim și noi, dar, așa cum se vede, în Duhul (iar nu în desfătări trupești). De ce să dăm focului mai multă materie sau fiarei hrană mai îmbelșugată (se referă la patimile trupești)? Pentru ca să devină mai anevoie de înfrânat și mai tiranic asupra rațiunii?
Cinstitul număr 7 a introdus și cinstirea Cincizecimii. Căci 7 cu sine însuși înmulțit alcătuiește Cincizecimea, adăugând încă o zi, pe care o luăm din veacul viitor, care este a opta și în același timp prima, sau mai bine zis una și nesfârșită.
Duhul vine în chip stăpânesc (domnesc) iar nu în chip servil (robesc), nici așteptând poruncă așa cum cred unii. Căci suflă unde vrea și în cei ce vrea și când vrea și cât vrea. În acest fel, dar, e nevoie să fim însuflețiți și noi și în gândire, și în vorbire.
Aceia care coboară Duhul Sfânt în rândul creaturilor sunt hulitori și robi ai răutății… căci robii răutăților leapădă stăpânirea și împotriva domnului se răscoală.
Duhul Sfânt a existat dintotdeauna, și există și va exista, nici început având și nici sfârșit, ci veșnic cu Tatăl și cu Fiul este unit și împreună-socotit; căci niciodată nu trebuie să lipsească fie Fiul din Tatăl, fie Duhul din Fiul.
S-a pogorât în chipul limbilor, datorită înrudirii cu Cuvântul. Și caut să aflu de ce a venit în chip de limbi de foc: pentru curățire (purificare), căci rațiunea noastră cunoaște și focul curățitor, așa cum pretutindeni pot învăța cei ce doresc; sau pentru firea Sa. Căci foc este Dumnezeul nostru și foc mistuitor al răutății… În limbi împărțite pentru că sunt haruri diferite; stătătoare pentru originea lor împărătească și pentru calitatea lor de a odihni peste sfinți.
Acest Duh împreună-creează cu Fiul, și zidirea (lumea) și învierea. Te vei încredința din ceea ce s-a scris: „Cu Cuvântul Domnului cerurile s-au întărit și cu Duhul gurii Lui toată puterea lor” (Ps.32:6).
„Duhul lui Dumnezeu este Cel ce m-a făcut și Suflarea Celui Atotțiitor este cea care mă învață pe mine” (Iov 33:4).
„Trimite-vei Duhul Tău și se vor zidi și vei înnoi fața pământului”(Ps. 103:4).
El creează renașterea duhovnicească. Să fii încredințat că nimănui nu-i este cu putință a vedea sau a primi Împărăția lui Dumnezeu, dacă nu va fi de sus născut din Duhul.
(Fragment din careta „Sfântul Grigorie Teologul: Cuvântul la Cincizecime”, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă)





