Monahia Fotini: Despre relația corectă dintre duhovnic și ucenic – din învățăturile părintelui Justin Pârvu
Duhovnicul experimentat
Adeseori Părintele Justin a fost și este numit „duhovnicul neamului”. Această expresie i-a fost atribuită de către popor în urma calităților sale incontestabile de duhovnic și povățuitor de suflete. „După roade îi veți cunoaște”, spune Scriptura. Și, într-adevăr, am fost martoră acestui minunat cuvânt al Evangheliei. Pentru că vedeam zilnic zeci sau sute de oameni pășind pragul chiliei Părintelui Justin, care intrau cu fețe abătute, împovărați de greutatea necazurilor și frământărilor lor sufletești, dar care părăseau același prag transfigurați, încurajați, uneori vindecați, doar în urma unor binecuvântări scurte sau câtorva minute de spovedanie. Iar această terapie duhovnicească nu era una de moment, ci una de durată, cu rezolvări concrete în viața personală.
Mai mult decât orice, după cum spun Părinții, un duhovnic adevărat, care este mandatat de Dumnezeu pentru această misiune, trebuie să fie doctor, tămăduitor de suflete, care nu prin entuziasm facil, pietism sau orice alt fel de manipulare sentimentală lucrează, ci prin puterea Harului lui Dumnezeu, ce strălucește în dânsul, vindecând și liniștind răni și patimi. Când Harul lucrează spre tămăduirea sufletească, atrage oamenii la părinții purtători de har, pentru smerenia și despătimirea lor. Aceștia nu prin promovarea propriei lor imagini (cu toate că Părintele Justin încuraja orice fel de propovăduire întru Hristos, inclusiv în mediul on-line) au atras și câștigat sufletele, ci prin rugăciune și Harul lui Dumnezeu. Minunat era a vedea cum un părinte din munții României, prigonit și persecutat zeci de ani de securitatea regimului de tristă amintire, fără vreun canal media, fără conferințe, fără să iasă din chilia sa (nici real, nici virtual), spovedea și alina suferințele a mii și zeci de mii de suflete ce își căutau alinarea în Hristos. Chilia sa devenea un rai duhovnicesc de tămăduiri, asemenea unei „colibe” taborice, pe care odinioară Petru Apostolul voia să o zidească pentru a păstra Harul ce se revărsa din Dumnezeirea Mântuitorului. Orice schimbare a noastră sufletească se petrece doar prin prezența celor purtători de Har și ascultarea față de aceștia, care transmit Harul ucenicilor săi.
Relația ucenic-duhovnic
Continuarea aici: doxologia
