Hramul Sf. Pantelimon – Fotoreportaj
Cuvântul de învățătură al Părintelui Exarh Petroniu Marin, adresat sutelor de credincioși prezenți la mănăstirea Paltin.
Preacuvioasă maică stareță, preacuvioși și preacucernici părinți, preacuvioase maici, iubiți credincioși, astăzi este zi de frumoasă prăznuire pentru această sfântă mănăstire pentru cinstitul ocrotitorul ei, pe Sf. Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, doctor fără de arginți și mărturisitor înaintea lui Dumnezeu. Minunat este Dumnezeu întru sfinții Săi, dar și sfinții sunt minunați înaintea noastră: creștini cu totul deosebiți, mărturisitori și trăitori autentici ai Sfintei Evanghelii ai lui Hristos. Găsim sfinți de toate categoriile sociale. Dumnezeu, prin ei va judeca lumea pentru că ei sunt modele de trăire duhovnicească. Nimeni nu va avea cuvânt de îndreptățire la Judecată, pentru că vom vedea că oameni asemenea nouă, cu neputințe și lipsuri, cu prețul vieții lor au împlinit Evanghelia lui Hristos în viața lor.
Un asemenea sfânt este și Sf. Mare Mucenic Pantelimon pe care îl prăznuim astăzi. El s-a născut în Bitinia, Asia mică, în prima jumătate a secolului al treilea, dintr-un tată păgân, Evstorghie și o mamă creștină, Euvula, mamă care l-a crescut în credința și în evlavia creștină. Foarte important este acest aspect, ca un copil încă de la naștere și mic fiind, să trăiască și să simtă rugăciunea mamei și dragostea ei față de Dumnezeu și s-o aibă ca o icoană vie și călăuzitoare în viața duhovnicească. Multe mame de sfinți sunt și ele sfinte de asemenea, cum este și mama Sfântului Pantelimon pe care o prăznuim pe 30 martie.
Însă, după ce mama Sfântului Pantelimon s-a mutat la Domnul, acest tânăr, orfan fiind, a fost îndrumat de tatăl său, un ofițer roman, la studiul filosofiei și al literaturii. El, conștiincios, serios, inteligent, a deprins foarte bine știința acestei lumi, fiind primit ca discipol al celui mai de seamă filosof al vremii, Eufrosin, sfetnicul curții imperiale și personal al cezarului Maximian. A fost îndrăgit de Maximian, care îl dorea ca sfetnic al său, dar chemarea Sfântului Pantelimon a fost alta. Hristos l-a chemat la slujirea Lui, ca doctor al trupurilor, dar mai ales ca doctor al sufletelor.
În acest timp, în Nicomidia încep marele persecuții ale creștinilor când mii de creștini care nu voiau să-și lepede credința lor, erau uciși. În acest timp, de tulburare și neliniște, Sfântul îl întâlnește pe preotul Ermolae care în taină aducea slujire lui Hristos împreună cu alți creștini. Acesta, văzând curăția sufletului și cumințenia lui Pantoleon, că așa îl chema pe Sf. Pantelimon înainte de a primi botezul, îi vorbește mult despre Hristos ca doctor al sufletelor și al trupurilor, despre multele vindecări minunate pe care Acesta le-a săvârșit. În sufletul tânărului Pantoleon încolțește credința în Iisus Hristos, având pământul cel bun pregătit de mama lui. Sămânța pusă de preotul Ermolae își găsește loc bun, pregătit ca să aducă roadă multă. Începe să se roage cu râvnă către Domnul și prin rugăciune învie un copil din morți ce fusese mușcat de un șarpe.
Se botează și se schimbă numele din Pantoleon în Pantelimon care înseamnă „cel mult milostiv”. Întoarcerea lui la Hristos și botezul nu a fost primit cu bucurie de la tatăl său care privea lumește lucrurile, gândindu-se la slavă și la bogăție pentru fiul lui. Creștinii atunci aveau un statut inferior, fiind prigoniți pentru credința lor, cum se întâmplă și s-a întâmplat de-a lungul veacurilor și chiar în zilele noastre, pentru că cei care vor să trăiască cucernic în Hristos vor fi prigoniți.
VINDECĂRI MINUNATE ȘI MARTIRAJUL SF. PANTELIMON
Sf. Pantelimon nu ține cont de slava lumii acesteia care este trecătoare și deșartă și-și dedică viața predicării Evangheliei lui Hristos, vindecării bolnavilor și neputincioșilor. Folosește propria avere pentru a trata pe cei bolnavi și nu pretinde nimic pentru lucrarea lui, de aceea este socotit doctor fără de arginți. Vestea despre vindecările săvârșite de Sf. Pantelimon s-a răspândit în tot Imperiul, mai ales că a vindecat oameni pe care nici alți medici n-au putut să-i vindece și nici chiar dascălul lui. Aceste fapte minunate ale Sfântului Pantelimon au stârnit până și invidie printre dascălii și colegii lui care l-au denunțat la împăratul Maximian că este creștin. Fiind chemat înaintea împăratului să dea socoteală pentru credința lui, Sfântul a mărturisit cu curaj, credința în Hristos, singurul Dumnezeu adevărat și s-a lepădat de credința în zeii cei mincinoși. Cu îndrăzneală și având nădejde în ajutorul lui Dumnezeu, a cerut împăratului să i se aducă înainte un bolnav pe moarte care zăcea pe patul durerii și pe care medicii n-au putut să-l vindece, să aducă de asemenea și slujitori idolești și să cheme ajutorul zeilor și să se roage pentru cel bolnav, iar Sfântul, asemenea, să se roage pentru el la Hristos Dumnezeu și Care va tămădui pe cel bolnav, acela să fie Dumnezeul cel adevărat, iar ceilalți să se lepede. Împăratul a fost de acord cu această dorință și a adus un slăbănog care zăcea de mulți ani, fiind cu totul înțepenit. Au venit slujitorii idolești cu tot meșteșugul lor doctoricesc, dar rugându-se n-au putut să facă nimic, rămânând rușinați. Atunci, Sf.Pantelimon i-a depărtat pe toți și a început a se ruga stăruitor, cerând mila și ajutorul lui Dumnezeu care degrabă l-a ascultat și a vindecat pe cel slăbănog desăvârșit. Acesta, umblând cu bucurie, a plecat la casa sa.
După această minune, mulți au crezut în Hristos și s-au lepădat de înșelăciunea idolească. Însă, împăratul s-a împietrit la inimă și a dat să fie supus unor munci cumplite cu scopul de a-l face să se lepede de Hristos. Spre a-l descuraja, au fost prinși creștinii din Nicomidia și au fost martirizați împreună cu preotul lor, Sf. Ermolae, însă, Sf. Pantelimon, știind de harul lui Dumnezeu nu a cedat și a răbdat cu tărie torturile, fiind vindecat de fiecare dată, de Hristos. Văzând că mai multă pagubă aduce împotrivirea Sfântului Pantelimon prin faptul că oamenii văzând minunile deveneau creștini, atunci s-a poruncit să i se taie capul. Așa, ostașul lui Hristos cu bărbăție și curaj a primit mucenicescul sfârșit, mărturisind pe Hristos și credința cea adevărată.
CALEA SMERENIEI ȘI A MĂRTURISIRII
Dreptmăritori creștini, sfinții sunt modelele noastre. Dumnezeu ne pune înainte viața lor ca pildă de urmat, dar pilda cea dintâi este chiar El, Hristos Dumnezeu, Care din dragoste pentru oameni Și-a dat viața, Și-a vărsat scumpul Său sânge prin Cruce, prin batjocorit, chinuit, răstignit, ca prin moartea Sa noi, oamenii, să fim răscumpărați și mântuiți. Sfinții L-au urmat pe Hristos pătimind și ei asemenea Lui, după cuvântul spus de El: „Aduceţi-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus: «Nu este sluga mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au prigonit pe Mine şi pe voi vă vor prigoni. Dacă au păzit cuvântul Meu şi pe al vostru îl vor păzi»”. Nu este altă cale de a-L urma pe Hristos, decât calea pe care El Însuși a mers și pe care sfinții de asemenea au urmat-o, calea smereniei și a mărturisirii, fiecare la măsura lui. Nu toți pot urma întru totul calea Sfântului Pantelimon, dar la măsura noastră mică fiecare din noi trebuie și este necesar să-L mărturisim pe Hristos în viața noastră până la jertfa supremă dacă cineva este chemat de Hristos la aceasta, pentru că nu pentru toți este această chemare la mucenicie, ci este pentru cine este ales de Dumnezeu, pentru că nimeni, prin el însuși nu poate ceva, dacă harul lui Dumnezeu nu-l ajută. De aceea, au fost creștini care cu mândrie și încredere în sine au voit a-L mărturisi pe Hristos, dar au sfârșit prin a se lepăda de El.
Să umblăm cu smerenie pe calea lui Hristos și în tot ceea ce facem să avem încredințare că într-adevăr aceasta este voia lui Dumnezeu, adică să punem gândul nostru înaintea lui Dumnezeu și să așteptăm să se descopere voia Lui! Fără aceasta putem cădea în înșelare precum, din păcate, vedem și în zilele noastre falși mărturisitori ai credinței care sfârșesc, până la urmă, în afara Bisericii. Calea smereniei și a ascultării care este și calea sfinților, este calea cea mai simplă, este calea care nu rătăcește, este calea care ne duce la Hristos. Pe această cale și noi trebuie să mergem. Sigur, aceasta nu este o cale ușoară de urmat, dar avem ajutor pe cale pe Hristos Dumnezeu, pe Maica Sa cea preacurată, Fecioara Maria, pe toți sfinții și toate puterile cerești. Oare trebuie să fim temători, având atâta ajutor? Nu trebuie să fim temători când avem așa de mult ajutor. Să trăim cucernic în Hristos, chiar dacă vom fi prigoniți, chiar dacă vom trece prin greutăți și încercări! Nu putem să ne mântuim altfel. Dacă ne gândim la viața noastră, nu găsim nimic care să ne mântuiască, dar nu trebuie să deznădăjduim, ci stăruitor să cerem mila și ajutorul lui Dumnezeu și să-L lăsăm pe Dumnezeu să lucreze în viața noastră, primind cu mulțumire toate pe care El le rânduiește, pentru a noastră mântuire.
NECAZURILE ȘI ÎNCERCĂRILE DIN VIAȚA NOASTRĂ
Ne supărăm uneori, ne întristăm când vin necazuri și încercări asupra noastră, dar nu este bine pentru că acestea sunt rânduite de Dumnezeu prin iconomie spre mântuirea noastră și nu ne putem mântui fără ele. Suntem lămuriți, suntem încercați în focul ispitelor ca să se vădească dragostea noastră față de Hristos. Nu este virtute fără încercare. În trecut, mucenicia era sângeroasă. Mai este și astăzi, dar mai puțin. Însă, timpurile se vor întoarce. Trebuie să fim pregătiți pentru că, doar cei care sunt pregătiți pot răbda încercările. Să trăim simplu și frumos, cu dragoste de Hristos, împlinind poruncile Evangheliei în viața noastră de zi cu zi! Să creștem copiii în frica lui Dumnezeu, căci ei pot fi mărturisitorii de mâine sau cei care se vor lepăda de Hristos. Sf. Mare Mucenic Pantelimon a primit o educație creștinească de la mama lui, însă, după moartea ei, rămânând cu tatăl lui, păgân și crescând sub influența lui păgână, s-a depărtat oarecum, dar a fost ajutat de preotul Ermolae să-și aducă aminte și să aleagă, până la urmă, credința mamei sale.
Așa și tinerii din timpul nostru sunt influențați mult de nebunia acestei lumi și sunt atrași de plăcerile ei, dar dacă au primit credința și învățătură evlavioasă în copilăria lor, se vor întoarce cu ajutorul lui Dumnezeu, chiar dacă un timp, vor rătăci. Au nevoie de rugăciuni stăruitoare și credință tare din partea părinților trupești și ale celor duhovnicești pentru ca ei să nu rătăcească sau dacă au rătăcit, să se întoarcă la dragostea cea dintâi, la dragostea lui Hristos. Până la urmă, credința va fi biruitoare și nu vom rămâne rușinați în căutarea noastră. Să luăm aminte, căci lupta noastră nu este împotriva trupului și a sângelui, ci împotriva stăpânirilor, a stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în văzduh. Adică, este o luptă cu duhurile răutății și cu slugile lor, oamenii necredincioși, care vor să ne despartă de Dumnezeu și de slujirea Lui, așa cum și Sf. Pantelimon a fost încercat, dar nu a fost biruit.
Și aceasta poate fi socotită ca o mucenicie: să-ți păstrezi credința în aceste zile, în multe chipuri fiind îndemnat la lepădare, dar pentru aceasta avem absolută trebuință de ajutorul lui Dumnezeu. Avem nevoie de harul Lui pentru a rezista tentațiilor. Să urmăm și noi credinței Sfântului Pantelimon și să-l avem ca pildă de viețuire! Să-i cerem să se roage pentru noi în primul rând, să mijlocească înaintea tronului Preasfintei Treimi pentru că are mare îndrăzneală, fiind mucenicul lui Dumnezeu. Nădăjduind în mila lui Dumnezeu și având mijlocirile sfinților suntem încredințați și avem nădejde că nu vom rătăci pe cale și vom ajunge la liman, stând în corabia Bisericii, în comuniune de dragoste cu toți sfinții și cu toate puterile cerești. Amin!
