Apariţie editorială la Editura Athos din Atena: Stareţul Justin Pârvu – O viaţă de dragoste jertfelnică
Cu ajutorul şi harul lui Dumnezeu, a ieşit la lumină şi în binecuvântatul pământ grecesc o mică parte din învăţătura şi viaţa părintelui nostru povăţuitor întru Domnul, Arhimandritul Justin Pârvu.
Astfel, Editura Athos, în colaborare cu mănăstirea Paltin Petru Vodă, a adus un pios omagiu Părintelui Justin, prin noua apariţie editorială: Stareţul Justin Pârvu – O viaţă de dragoste jertfelnică, ce cuprinde pe de o parte un portret al Părintelui Justin, tradus din prestigioasa revistă americană Orthodox Word, iar pe de altă parte învăţături şi minuni, adunate de maicile de la mănăstirea Paltin, texte publicate deja în publicaţiile Fundaţiei Justin Pârvu (Νe vorbeşte Părintele Justin, Din învăţăturile şi minunile Părintelui Justin, precum şi revista Atitudini). Traducerea a fost realizată de doamna Hara-Andriana Lianantonaki, profesorul Florin Marinescu (care a efectuat traducerea iniţială a părţii a doua), sub îndrumarea Monahiei Ierusalima Corman. Tehnoredactarea, corectura şi redactarea textului aparţin Editurii Athos, prin coordonator: Stavrula Stamati.
Mănăstirea noastră a fost invitată să participe la lansarea cărţii, de către Editura Athos, ce a organizat împreună cu colaboratorii Radio Piraiki Ekklisia şi Asociaţia Pemptousia, mai multe evenimente de promovare a cărţii, precum şi a învăţăturii Părintelui Justin Pârvu, cât şi a martirajului Bisericii Orotodoxe Române în temniţele comuniste.
Astfel, miercuri, 26 februarie, la orele 16.00, Asociaţia Pemptousia a fost gazda unui interviu televizat cu Monahia Justina Bujor, stareţa mănăstirii Paltin Petru Vodă, precum şi cu diaconul Ştefan Mindea, neurochirug şi ucenic al Părintelui Justin. La orele 19.00 a avut loc la sala Στοά του Βιβλίου (Casa cărţii) din Atena, prezentarea cărţii, eveniment la care au participat Mitropolitul de Nafpaktos şi Sf. Vlasie, Ierotheos, Monahia Justina Bujor, Arhidiacon Ştefan Mindea, Hara-Andriana Lianantonaki. În cadrul acestei lansări a fost prezentat şi un scurt film documentar despre viaţa Părintelui Justin, realizat de Carmen Olaru, jurnalist TVR Iaşi.
Joi, 27 februarie, de asemenea Radioul Bisericii Pireu a realizat un interviu cu maica stareţă Justina Bujor despre viaţa şi minunile Părintelui Justin. Seara, la ora 19.00, sub înalta binecuvântare a Mitropolitului Serafim de Pireu, cartea a fost prezentată de centrul duhovnicesc al Bisericii Sfânta Treime din Pireu, unde au luat cuvântul: Monahia Justina Bujor, Ieromonah Justin Dănilă, Arhidiacon Ştefan Mindea.
Cea de a treia prezentare a fost organizată vineri, 28 februarie, la Centrul de Studii Patristice, din Marousi Atena, sub coordonarea Părintelui Ioannis Fotopoulos.
Ne-am bucurat să vedem că poporul grec a primit cu mult interes şi dorire duhovnicească viaţa şi învăţătura Părintelui nostru şi îndrăgitului Duhovnic al românilor, Părintele Justin Pârvu, precum şi mărturisirea luminoasă a martirilor din temniţele comuniste, a căror pildă de sacrifiu a vieţii întru Hristos aduce nădejde şi întărire în lupta duhovnicească a celor ce se silesc astăzi să îndure ispitele şi greutăţile acestor vremuri.
Mulţumim lui Dumnezeu pentru prilejul de a ne acorda această cinste de a mărturisi cu nevrednicie sfinţenia şi faptele minunate ale sfinţilor Săi!
Mulţumim totodată şi Înalpreasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei pentru binecuvântarea şi sprijinul acordat!
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Părintelui Justin şi ale tuturor martirilor din temniţele comuniste, ştiuți şi neştiuti, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin!
Mănăstirea Paltin Petru Vodă